Hm.
ianuarie 23, 2010 prin RazvanDimineata!
ianuarie 22, 2010 prin RazvanREM – The One I Love (live)
Asculta mai multe audio Muzica
Cine ar fi zis atunci…
ianuarie 12, 2010 prin RazvanLhasa…
ianuarie 4, 2010 prin RazvanImi amintesc de dupa-amiaza cand imi calcai camasile, ascultam Lhasa si imi povesteai despre ea, despre ce canta, despre cum canta…
Lhasa de Sela a murit la 37 de ani. Lhasa exista.
La locul potrivit
decembrie 18, 2009 prin RazvanNu sunt neaparat un fan al rap-ului. E adevarat ca ritmul te prinde repede. Dar mai mult decat ritmul, sunt versurile. Si e foarte adevarat ca sunt destui cei care au ceva de spus si aleg aceasta forma.
Ii prefer pe cei care transmit un mesaj care reuseste sa treaca de blocuri, strazi si cartiere. Care au decis sa abordeze si alte teme. Si sunt destui si acestia. Dupa cum e clar ca exista destui baieti sensibili (din punct de vedere artistic, a se intelege) in spatele unor aparente de duri.
Azi dimineata am dat peste aceasta piesa. Stiti cu siguranta acele piese care parca spun ceea ce ganditi si voi, pe care parca vi le asumati pentru ca se potrivesc din multe puncte de vedere cu ceea ce simtiti sau ce ganditi in acel moment.
La fel si cu aceasta. Cred ca vorbeste foarte bine despre frustarile si nemultumirile unei generatii chemata acum 20 de ani sa reconstruiasca Romania. 20 de ani in care s-a ales praful si pulberea de ceea ce visau si sperau o parte dintre noi. “Degeaba…?” se intreaba Tudor Gheorghe la ora la care scriu aceste randuri.
Pentru mine si pentru multi altii, acum – probabil mai mult decat altcandva, chemarea de a pleca – scarbiti – catre locuri unde normalitatea si bunul simt inca se mai regasesc in dictionar, este din ce in ce mai mare. Se concretizeaza in cautari si planuri comune. Am inteles demult ca daca ar pleca asa toti, ce-ar mai fi? Am inteles si am spus nu, hai sa stam, hai sa strangem din dinti, hai sa fie acasa locul unde sa vedem puse in practica toate pasiunile, planurile si dorintele pentru o viata…normala, fireasca, mai buna. Golite de continut in fiecare zi pe mici ecrane, si ele parca suna acum nefiresc.
Dar nici n-am facut contract sa fim noi generatia de eroi sau martiri (sa-mi fie scuzate cuvintele mari, ca nu ne ridicam la nivelul lor) care sa stea sa le inghita aici pe toate. Nici cei care au plecat n-au facut-o de prea mult bine si nici lapte si miere nu curge in tarile calde, dar parca in sfarsit gasesti acele lucruri normale, simple, firesti, de bun simt, lucrurile din viata de zi cu zi. Acelea pe care ne-am obisnuit sa le vedem si sa le inghitim aici, zi de zi, dupa cum si altii s-au obisnuit sa facem asijderea.
Ascultati piesa. Ascultati bine versurile.
Where would you wake up tomorrow?
septembrie 20, 2009 prin RazvanFifty People One Question :: Brooklyn, NY
Shared via AddThis
Descrie cea mai interesanta zi din viata ta.
septembrie 8, 2009 prin RazvanDeja eram cam amortit. Statusem in aceeasi pozitie aproape toata ziua, de abia daca apucasem sa ma intorc de pe o parte pe alta. Si desi era cald si liniste, nu mai aveam rabdare.
Spre seara, a inceput sa fie agitatie. Pentru ca era vineri si urma weekend-ul, ma gandeam eu. Dar in curand aveam sa aflu ca altul eram motivul. Si intre noi fie vorba, altfel aratau weekend-urile de atunci.
Vreo doua voci cunoscute si alte cateva pe care nu le stiam parlamentau cand in soapta, cand pe tonuri inalte, cand rar, cand precipitat. Inima a inceput sa-mi bata din ce in ce mai tare. Parca o luasem la goana, incercand sa-mi depasesc umbra. Dupa vreo jumatate de ora obosisem serios. De ajuns, trebuia sa ies afara! Unde mai pui ca intotdeauna am fost foarte curios.
O sfortare. Inca una. Si gata! Lumina. Multa lumina. Si putin cam frig pentru placul meu, dar apoi am inteles ca era iarna si era munte. Ca bine crescut, am salutat foarte vocal intreaga audienta. Raspunsul a venit din partea unui domn mai plinut, care a declamat triumfator: “E baiat! Sa va traiasca!”
Asa a inceput totul. Si pe cuvant ca nu este vreo alta zi care sa se compare cu aceasta.
Grand Spoof 2009
septembrie 5, 2009 prin RazvanAcestea sunt cele doua spoof-uri pe care le-am inscris in concursul Grand Spoof 2009, din cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel.
Despre cei care au ajuns in finala (si cu ce), dar si despre cei care au castigat concursul (si cu ce) o sa vorbesc alta data. Acum pur si simplu nu am chef. Mi-au lasat un gust de ciocolata prea neagra si un miros putin intepator, acel miros de care te izbesti dupa ce treci de imaginea glamour care incojoara publicitatea romaneasca si ajungi sa simti lucrurile din interior.
Vreau doar sa le multumesc celor cu care am lucrat, sunt foarte mandru de ei si de tot ceea ce am realizat intr-un timp foarte foarte scurt. Mi-a placut foarte mult cum am lucrat in echipa si sper ca aceeasi daruire si implicare sa o gasesc in orice alt proiect pe care il voi lucra de acum incolo.
Echipa se prezinta astfel:
Actori:
Alexandru Mihalache
Ana Maria Croitoru
Adina Apostol
Sorin Dobrin
Sabina Varga
Copywriter:
Razvan Rosculet
Creative input:
Maya Angelou
Production:
VIra Films
virafilms.com
Multumiri, de asemenea, lui Vlad Rasuceanu, care m-a ajutat cu executia logo-ului, dar si tuturor celor care ne-au pus la dispozitie locatiile in care am filmat.
La final, cateva imagini de la filmarile celui de-al doilea spot, “Biroul”.
Cum?
august 30, 2009 prin Razvan
(intrebare-n continuare)
august 30, 2009 prin RazvanCitind postul meu anterior despre concertul Madonnei la Bucuresti, fostul coleg Radu imi pune cateva intrebari:
Intreb doar daca esti de parere ca, spre exemplu, cetateanul parizian, platitor de taxe si impozite, ar trebui …despagubit cand centrul orasului e inchis circulatiei la…Turul Frantei, sa zicem…? Problema e cu genul de eveniment, cu consecintele lui, cu oamenii din tara asta, cu organizatorii sau cu artistul?
Raspunsurile in randurile care urmeaza:
Despagubirea, dupa cum cred ca ti-ai dat seama, este o solutie ipotetica, sincer n-o vad pusa in practica prea curand. Dar da, daca as locui in alta tara si s-ar intampla la fel, as avea aceeasi pretentie din partea autoritatilor. Cred ca stii si fara sa-ti spun eu ca au mult mai multa grija “in afara” de confortul cetateanului decat se intampla aici. Asta e…Ca sa iau in ordine inversa “problemele”:
-artistul: poate sa fie Madonna, Iron Maiden sau Guta, chiar nu asta ma intereseaza. Nu are nicio legatura daca am vreo afinitate cu respectivul.…
- organizatorii: m-am bucurat foarte tare ca de cativa ani am intrat si noi pe lista de concerte a unor artisti mari (fie ei si trecuti de glorie). Dar uneori se dovedeste o palarie prea mare! Vrei sa o primesti pe Madonna la tine in casa, ca iti face o mare onoare (dupa cum chiar ei s-au exprimat) sa-ti treaca pragul, dar nu prea ai unde, ca e cam deranj peste tot. Ok, n-avem inca o mare arena pentru asa ceva, pune concertul intr-un spatiu mai mic, macar cei care merg acolo sa se simta bine. Iti asumi faptul ca iei mai putini bani, da. Dar faci un lucru ca lumea. Am vazut concerte bine organizate si la noi, si afara, crede-ma.
-oamenii din tara asta: s-au obisnuit sa inghita cam prea multe (si nu ma refer doar la praf). Asa ca autoritati si/sau organizatori s-au obisnuit sa ii trateze de multe ori asemenea. Toti sunt in ONG-uri eco acum, e un fel de moda, dar s-a ridicat cineva sa spuna ca parcul ala e facut praf dupa un altfel de concert??
Stii cum e, cand dai paine si circ la 70 000 de oameni, ce mai conteaza un parc calcat in picioare. Oricum la capitolul verdeata Bucurestiul o duce bine si parcul asta poate intra la victime colaterale, nu?
Pacat ca unii au ramas la mentalitatea de “festivalul berii” pentru orice concert in parc.
- da, consecintele evenimentului sunt una din marile probleme, prin modul cum e gandit si organizat. Cum spuneam, pana vom avea unde sa organizam mari concerte si festivaluri, sa ne multumim cu ce avem, astfel incat sa nu dam de fiecare data peste cap comunitatea locala. Mai multa calitate si mai putina cantitate, pana ne tine sa ne ocupam de amandoua.- tipul evenimentului: doar in masura consecintelor pe care le genereaza. Trotuare rase si odata cu ele si statiile aferente, garduri de beton si multe sarme lasate pe marginea drumului cu anii sau extra-decibeli pe stomacul gol intra tot in pastila zilnica de discomfort cotidian.
