Where would you wake up tomorrow?

Fifty People One Question :: Brooklyn, NY

Shared via AddThis

Descrie cea mai interesanta zi din viata ta.

Deja eram cam amortit. Statusem in aceeasi pozitie aproape toata ziua, de abia daca apucasem sa ma intorc de pe o parte pe alta. Si desi era cald si liniste, nu mai aveam rabdare.
Spre seara, a inceput sa fie agitatie. Pentru ca era vineri si urma weekend-ul, ma gandeam eu. Dar in curand aveam sa aflu ca altul eram motivul. Si intre noi fie vorba, altfel aratau weekend-urile de atunci.
Vreo doua voci cunoscute si alte cateva pe care nu le stiam parlamentau cand in soapta, cand pe tonuri inalte, cand rar, cand precipitat. Inima a inceput sa-mi bata din ce in ce mai tare. Parca o luasem la goana, incercand sa-mi depasesc umbra. Dupa vreo jumatate de ora obosisem serios. De ajuns, trebuia sa ies afara! Unde mai pui ca intotdeauna am fost foarte curios.
O sfortare. Inca una. Si gata! Lumina. Multa lumina. Si putin cam frig pentru placul meu, dar apoi am inteles ca era iarna si era munte. Ca bine crescut, am salutat foarte vocal intreaga audienta. Raspunsul a venit din partea unui domn mai plinut, care a declamat triumfator: “E baiat! Sa va traiasca!”

Asa a inceput totul. Si pe cuvant ca nu este vreo alta zi care sa se compare cu aceasta.

Grand Spoof 2009

Acestea sunt cele doua spoof-uri pe care le-am inscris in concursul Grand Spoof 2009, din cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel.

Despre cei care au ajuns in finala (si cu ce), dar si despre cei care au castigat concursul (si cu ce) o sa vorbesc alta data. Acum pur si simplu nu am chef. Mi-au lasat un gust de ciocolata prea neagra si un miros putin intepator, acel miros de care te izbesti dupa ce treci de imaginea glamour care incojoara publicitatea romaneasca si ajungi sa simti lucrurile din interior.

Vreau doar sa le multumesc celor cu care am lucrat, sunt foarte mandru de ei si de tot ceea ce am realizat intr-un timp foarte foarte scurt. Mi-a placut foarte mult cum am lucrat in echipa si sper ca aceeasi daruire si implicare sa o gasesc in orice alt proiect pe care il voi lucra de acum incolo.

Echipa se prezinta astfel:

Actori:
Alexandru Mihalache
Ana Maria Croitoru
Adina Apostol
Sorin Dobrin
Sabina Varga

Copywriter:
Razvan Rosculet

Creative input:
Maya Angelou

Production:
VIra Films
virafilms.com

Multumiri, de asemenea, lui Vlad Rasuceanu, care m-a ajutat cu executia logo-ului, dar si tuturor celor care ne-au pus la dispozitie locatiile in care am filmat.

La final, cateva imagini de la filmarile celui de-al doilea spot, “Biroul”.

Cum?

(intrebare-n continuare)

Citind postul meu anterior despre concertul Madonnei la Bucuresti, fostul coleg Radu imi pune cateva intrebari:

Intreb doar daca esti de parere ca, spre exemplu, cetateanul parizian, platitor de taxe si impozite, ar trebui …despagubit cand centrul orasului e inchis circulatiei la…Turul Frantei, sa zicem…? Problema e cu genul de eveniment, cu consecintele lui, cu oamenii din tara asta, cu organizatorii sau cu artistul?

Raspunsurile in randurile care urmeaza:

Despagubirea, dupa cum cred ca ti-ai dat seama, este o solutie ipotetica, sincer n-o vad pusa in practica prea curand. Dar da, daca as locui in alta tara si s-ar intampla la fel, as avea aceeasi pretentie din partea autoritatilor. Cred ca stii si fara sa-ti spun eu ca au mult mai multa grija “in afara” de confortul cetateanului decat se intampla aici. Asta e…

Ca sa iau in ordine inversa “problemele”:

-artistul: poate sa fie Madonna, Iron Maiden sau Guta, chiar nu asta ma intereseaza. Nu are nicio legatura daca am vreo afinitate cu respectivul.…

- organizatorii: m-am bucurat foarte tare ca de cativa ani am intrat si noi pe lista de concerte a unor artisti mari (fie ei si trecuti de glorie). Dar uneori se dovedeste o palarie prea mare! Vrei sa o primesti pe Madonna la tine in casa, ca iti face o mare onoare (dupa cum chiar ei s-au exprimat) sa-ti treaca pragul, dar nu prea ai unde, ca e cam deranj peste tot. Ok, n-avem inca o mare arena pentru asa ceva, pune concertul intr-un spatiu mai mic, macar cei care merg acolo sa se simta bine. Iti asumi faptul ca iei mai putini bani, da. Dar faci un lucru ca lumea. Am vazut concerte bine organizate si la noi, si afara, crede-ma.

-oamenii din tara asta: s-au obisnuit sa inghita cam prea multe (si nu ma refer doar la praf). Asa ca autoritati si/sau organizatori s-au obisnuit sa ii trateze de multe ori asemenea. Toti sunt in ONG-uri eco acum, e un fel de moda, dar s-a ridicat cineva sa spuna ca parcul ala e facut praf dupa un altfel de concert??
Stii cum e, cand dai paine si circ la 70 000 de oameni, ce mai conteaza un parc calcat in picioare. Oricum la capitolul verdeata Bucurestiul o duce bine si parcul asta poate intra la victime colaterale, nu?
Pacat ca unii au ramas la mentalitatea de “festivalul berii” pentru orice concert in parc.

- da, consecintele evenimentului sunt una din marile probleme, prin modul cum e gandit si organizat. Cum spuneam, pana vom avea unde sa organizam mari concerte si festivaluri, sa ne multumim cu ce avem, astfel incat sa nu dam de fiecare data peste cap comunitatea locala. Mai multa calitate si mai putina cantitate, pana ne tine sa ne ocupam de amandoua.

- tipul evenimentului: doar in masura consecintelor pe care le genereaza. Trotuare rase si odata cu ele si statiile aferente, garduri de beton si multe sarme lasate pe marginea drumului cu anii sau extra-decibeli pe stomacul gol intra tot in pastila zilnica de discomfort cotidian.

Madonna pe la noi

Se stie, concert Madonna in Parcul Izvor din Bucuresti, 26 august 2009.

Daca Michael nu mai e, sa vina Madonna, care este. Regina muzicii pop, cum ar veni.

Azi am vazut agitatie printre cei cu cascheta si uniforma, de nu-i adevarat! N-am mai prins atata picior de politist pe kilometru patrat la niciun concert, festival sau meci. Zici ca iesisera toti, cu cea mai buna uniforma (daca or avea mai multe) si cu masinile frumos stralucitoare sa o impresioneze pe diva. Cred ca daca te deplasai altundeva in oras, sofer ori pieton fiind, nu se gasea nici un caschetar d-asta sa te traga de urechi. Mai sa fie!

Si bineinteles ca au blocat toata circulatia in zona. Dar nebunia incepea inca de la Unirea. Si deviasera toate autobuzele de a trebuit sa fac frumusete de ocol, care s-a potrivit de minune cu foamea si caldura care ma insoteau. Garduri, jandarmi, politisti, BGSi…

Intreb si eu ca cetateanul: de ce trebuie eu, om cumsecade, platitor de taxe si impozite, sa trag ponoase in urma fiecarei manifestari culturale de genul asta? Sa se devieze circulatia ca sa ocolesc te miri pe unde (ca de fiecare data e pe altundeva), sa inchida un parc unde ma duceam aproape in fiecare zi sa ma misc ca sa il umple de tiruri, schele, scaune, eco-toalete si mai ales o gramada de garduri (si nu-mi ziceti ca se face si in alte locuri ca nu il face cu nimic mai ok) sau eventual sa-mi turuie motoarele timp de vreo saptamana, zi de zi, cu incapatanarea de a-mi multiplica de n ori decibelii in casa, cand se gasesc sa organizeze si raliuri in mijlocul orasului.

Ies eu cu ceva castigat din asta? Ma dezpagubeste cineva? Inteleg ca poate pentru un comerciant e chiar ok. Inteleg ca atunci cand iti pun mash-uri pe bloc te platesc macar pentru asta. Dar eu pentru ce trebuie sa le suport? Puneti-le, dragi tovarasi, undeva unde sa nu mai deranjati atatia zeci de mii de oameni cand va vine sa va spargeti in evenimente.

Poftim? Nu, nu sunt nervos. Acum bazaie elicoptrele pe cerul alaturat, incercand probabil sa surprinda atmosfera creata de venirea divei. Si eventual cate o salvare goneste pe bulevardul slab populat de blocat ce e.

Fata galbena care rade

O comedie emotionanta despre doi parinti, total nepriceputi la calculatoare, care incearca sa comunice prin Yahoo Messenger cu fiul lor care se afla in America. # Regia Constantin Popescu Jr. # Cu Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban.

Mi-a placut foarte tare filmuletul, inca de asta primvara, cand l-am vazut la NexT. Ma bucur ca l-am gasit intr-un final si pe net.

Vizionare placuta!

The Yellow Smiley Face ( © PortableFilmFestival.com ) on Vimeo – Watch more Videos at Vodpod.

Imi place asta!

Dolphin Camping

Bineinteles, in stilul Happy Fish. Dar problema e cat se poate de reala: locuri precum Corbu, Vadu sau Gura Portitei tind sa devina noua Vama Veche, din cauza ca “Vama s-a stricat, frate!”. Inca mai este foarte populata, dar tot mai multi “vamaioti” tind s-a migreze spre alte plaje alternative, la fel cum era si Vama Veche acum multi ani.

In acest context, mai ma intreb doar: cine se sunt cei care mai pot fi numiti “vamaiotii” in trage cu sete Gojira? Cred ca devine destul de clar ca nu cei care mergeau in Vama acum 20 -25 de ani, ci noul val, eventual cu crestele lui “mertzan” si “pantofi cu toc”.

Oda bucuriei

Aseara, dupa ce am pus povesti si am incheiat cu un Sigur Ros, asa de dormit bine, am luat chitara in mana.

Batea ventilatorul, era liniste… Si am inceput sa ma joc. Am gasit (intamplator) in aceasta serioasa joaca inceputul de la Oda bucuriei. Si apoi am cautat mai departe… si mai departe… redescoperind acea bucurie de a canta, de a gasi nota potrivita, entuziasmul de a vedea cum piesa creste sub degetele tale si cum esti tot mai aproape, ghidusia cautarii urmatoarei note… Si uite asa am scos piesa

Rezultatul il gasiti mai jos. Imi cer scuze pentru inregistrarea de slaba calitate, dar asta devine detaliu. Piesa e in mine.

Oda bucuriei

:-)

Oamenii mari nu inteleg nimic singuri si de aceea e obositor pentru copii sa le tot explice…